Sunt un infinit

Sunt un infinit...
Vreau să fiu universul tău, vreau să fiu prezentă în fiecare clipă din viaţa ta, să fiu acolo, în inima ta, în mintea ta, să fiu în pielea ta...
sunt pretenţioasă şi capricioasă,  niciodată nu sunt pe deplin mulţumită, dar te iubesc...
Îţi iubesc sufletul, iubesc tăcerea ta, şi ador cuvintele pe care nu mi le spui...
Privirile tale sânt atît de pătrunzătoare uneori, încât reuşesc să-mi străbată fiinţa, şi să-mi rănească sufletul... e o durere plăcută, acea durere pe care aş vrea să o simt mereu.
Mâinile tale sunt perfecte... ele au ştiut mereu cum să-mi atingă sufletul, şi cum să mă prindă atunci când era cât pe ce să cad...
Pieptul tău... a fost şi va fi mereu cel mai sigur adăpost pentru capul meu îngîndurat şi greu...
Ochii tăi mă privesc aşa cum nu au mai făcut-o alţii până acum...
Vocea ta mi-a devenit atât de familiară, încât o aud uneori asemeni vocii mele interne, care îmi spune ce trebuie să fac...
Mintea ta... iubesc felul în care gândeşti, iubesc felul în care îţi expui sau ascunzi uneori sentimentele...
Iubesc în tine totul, şi sunt fericită alături de tine... în fiecare zi! nu pe parcursul întregii zile, dar în fiecare zi.
Iar eu... nu sunt perfectă, nu sunt nici prea frumoasă şi nici prea deşteaptă, sunt eu, împlinită doar alături de tine....

Răspunsul

... pentru că m-am schimbat, pentru că am început să realizez cât de importanţi sunt unii oameni pentru mine, şi cât de importantă e însăşi viaţa.

   E un răspuns pentru care nu există neapărat o întrebare.... e un răspuns pe care mi l-am formulat eu, în sinea mea, de ce? nu ştiu încă.

   Acum, lumea mea e altfel, e plină de sens şi înţeles, e plină de perfecţiune şi logică, de ce? pentru că iubesc... iubesc lumea mea şi felul în care e acum, iubesc oamenii care sunt în ea, mă iubesc pe mine aşa cum sunt, şi îl iubesc pe el...

   E ciudat, când dintr-o dată apare cineva în calea ta şi-ţi dă lumea peste cap, te face să te simţi altfel, să simţi tot ce ai simţit pînă acum altfel, mai intens, mai frumos. 

   E ciudat să realizez că tot ce a fost pînă acum nu mai are nici un sens, nici o valoare, şi doar ceea ce trăieşti momentan are un înţeles pentru tine...

   Eu am descoperit cât de frumoasă e lumea privind prin ochii altcuiva, acum privesc lumea prin ochii lui... şi am încredere că lumea pe care o vede el e perfectă... pentru amândoi.

   Nu pot să schimb în mine unele lucruri, nu pot să scap de neajunsurile mele, nu pot să fiu altcineva... şi de aceea sunt fericită!... pentru că asta e fericirea, cănd cineva te iubeşte aşa cum eşti: nebună şi ciudată, veselă şi tristă, nefericită...

   Chiar dacă nu mă înţelegi uneori, chiar dacă sunt ciudată,  iartă-mă şi iubeşte-mă...

Cine sunt Eu?

Am fost mereu impresionată de oamenii care au curajul de a fi ei însăşi, neştiind de fapt cine sînt...

O viaţă întreagă nu e deajuns pentru a te înţelege şi pentru a descoperi toate misterele fiinţei tale, pentru a afla cum de fapt te simţi în diferite situaţii şi ce simţi alături de o anumită persoană.
Rămîn devotată teoriei, că fiecare om important din viaţa ta merită o anumită atîrnare, şi o primeşte, chiar daca uneori raţiunea şi inima se contrazic.

V-aţi gîndit vreodată cum v-ar descrie oamenii apropiaţi dacă întîmplător, aţi dispărea? Oare există persoane care vă cunosc destul de bine pentru a spune celorlalţi cît de speciali şi deosebiţi de fapt sînteţi? Aş vrea să cred că fiecare din voi are o astfel de persoană... O persoană căreia vă puteţi dezgoli sufletul, căreia îi puteţi arăta adevăratul Eu. Nu oricine merită acest lucru!

Cine sînt eu? Aveţi un răspuns formulat deja la această întrebare?un răspuns sigur şi precis? care vă va reprezenta o viaţă întreagă? Ar trebui să-l aveţi!

Pentru a fi tu însăţi, pentru a te iubi şi a te respecta pentru ceea ce eşti, descoperă-te mai întîi, şi nu uita să te împarţi cu ceilalţi cu aceste descoperiri, pentru a fi sigur că pînă la urmă cartea vieţii tale va fi scrisă corect.

Căutarea

Sînt clipe grele în viaţă, clipe în care tot încerci să cauţi... să cauţi vinovatul, să cauţi răspunsuri, să răscoleşti în tine...pentru a găsi adevărul.

Căutarea... conştientizarea asta grea a greşelilor, a regretelor...

Caut în mine, mă caut în toţi pe mine... caut oameni care mă înţeleg, caut alinarea... caut adevărul. Şi ce găsesc? Mă regăsesc iarăşi  privindu-mă în oglindă şi căutînd în ea, pe mine....

E complicat. Nu pot înţelege. Mi-e greu, dar continui să caut... De ce? Ce încerc eu să găsesc? Şi o să pot eu oare primi ceea ce am găsit?

Nu căuta! Nu-ţi răscoli sufletul! El are regulile sale... El ştie cînd trebuie să te doară, cînd trebuie să nu-ţi pese, cînd trebuie să plîngi şi cînd să zîmbeşti! Lasă-l în pace! Lasă-l să ia decizii singur...

Există dragostea, sentimentul care te poate salva! Sentimentul care te poate întoarce din căutări, care te poate înţelege, care te poate alina!

Lasă-ţi sentimentele slobode... lasă-le să-şi trăiască propria viaţă! Nu căuta! Vei găsi doar nimicuri, doar banalităţi... Vei găsi lucruri pe care nu le vei înţelege şi vei începe din nou să cauţi răspunsuri....

Nu-ţi petrece tot restul vieţii căutînd. Hoinărind cu gîndurile prin Univers şi pierzîndu-ţi Sufletul.

De parcă aş avea nevoie...

De parca aş avea nevoie... dar de fapt, am!

De obicei scriu la general, adresîndu-mă tuturor, acum însă voi scrie la persoana I,
pentru că asta o scriu nemijlocit despre mine.
Oamenii care mă cunosc sau care m-au văzut măcar o data, m-au vazut zîmbind, m-au văzut
optimistă, curajoasă, matură, cînd de fapt nu e totul chiar atît de simplu.
Da, sînt puternică, spun asta încrezută, pentru că nu mulţi dintre voi au trecut peste tot
ce am trecut eu, n-o spun pentru compătimire, o spun pentru că astăzi am învăţat un lucru
important, un lucru pe care îl ştiam demult dar pe care nu-l puteam înţelege definitiv...
Am învăţat că a fi puternic nu înseamnă a zîmbi mereu sau a fi mereu optimist, a fi puternic
nu înseamnă nici a ignora problemele sau oamenii care încearcă să te ajute, a fi puternic
nu înseamnă a te ascunde după aparenţe false... De fapt, a fi puternic înseamnă a plînge,
a fi conştient de ce se întîmplă, a nu fugi de probleme ci a le privi în faţă. Sînt puternică,
o spun pentru că în comparaţie cu cei slabi nu mi-e frică să plîng sau să arăt oamenilor
apropiaţi cît mi-e de greu... nu mi-e frică de părerea cuiva...

Regrete

Regretele ne fac melancolici fără să ne rateze aspiraţile, deoarece în regret există o conştiinţă a ireparabilului numai pentru trecut, viitorul fiind oarecum deschis.

Avem o viaţă înainte, fraza ce omoară în noi speranţa că într-o clipă totul va deveni perfect, şi frază care naşte o ultimă aspiraţie spre un viitor mai bun.

Regretele, mici ucigaşe care ne rănesc încontinuu,ne provoacă războaie interne şi ne lasă pierduţi în disperări.

Ai simţit vreodată tortura regretelor,cînd numeri fiecare clipă a nopţii, cînd nu mai eşti decît tu singur în această lume, cînd remuşcările tale  sînt esenţiale în istorie, cînd în tine cresc cele mai groaznice văpăi şi nu mai ştii unde-i adevărul?

Regretele sînt omeneşti, remuşcările îţi demonstrează că eşti muritor,că greşeşti şi îţi pasă.

 Nu mi-e frică de regrete. Regret pentru că uneori egoismul mă doboară,regret pentru că nu-mi muşc limba atunci cînd e nevoie, regret cînd fac concluzii pripite,cînd rănesc pe cineva conştient. 

Îmi pare rău pentru o mulţime de cuvinte aruncate grăbit, pentru suferinţa celui pe care-l iubesc, îmi pare rău pentru atîtea nimicuri, nimicuri care distrug totul în calea lor.

Nu putem schimba ziua de ieri, nu putem înlocui vorbele spuse, nu putem schimba circuitul universului. Dar sîntem conştienţi că mîine totul va fi altfel.

Nu mi-e frică de regrete. Regret.

Timpul

...Şi cînd nu mai pot suporta durerea, iarăşi  mă întorc cu gîndul la tine, iarăşi  încerc să mă ascund în amintirile trecutului, iarăşi încep să mă conving că avem o viaţă înainte. 

Cu  toţii înţelegem că timpul şi viaţa vor şterge erorile, vor elimina  tot ce a fost în plus, şi totuşi, de ce timpul e atît de nemilos, de ce  se scurge atît de încet, de ce ne lasă singuri faţă în faţa cu sine atît de des? De ce?   ca să învăţăm să ne iubim, să ne iertăm şi să ne supotăm pe noi înşine...

 Am  învăţat să am rabdare, să am speranţă, să aştept. Am învăţat să iubesc timpul aşa cum este, şi atunci cînd dezamăgirile mă omoară... aştept să vină Timpul să mă salveze.

Viaţa e atît de  complicată încît oamenii pierd orice speranţă. Viaţa ni-o complicăm  noi înşine, cu  certuri fără sens, cu vorbe pripite, cu  gînduri ucigaşe. Încetează să te mai chinui, încetează să gîndeşti că nu eşti la fel de bun ca alţii, că nu meriţi fericirea. Salvează-te de propriile gînduri.

Cunoaşte-te pe tine însuţi, analizază-te, judecă-te şi schimbă-te! Schimbările sînt mereu bune. Nu-ţi fie frică să te schimbi pentru cei ce-i iubeşti...fie-ţi frică să-i pierzi. Schimbă-te!... dragostea te va ajuta.

Crezi că e greu să pierzi? În realitate e mult mai complicat să păstrezi ceea ce ai. E greu să te împarţi pe tine însăţi cu altcineva, e greu să jertfeşti, e greu să dăruieşti fericire. E greu! Dar merită. Doar aşa vei învăţa să iubeşti.

Viaţa  e grea, e diferită şi se schimbă încontinuu. Oamenii apar şi dispar din viaţa ta, păstreză-i nu doar în inimă ci şi în braţele tale. Timpul nu e veşnic, e finit, la fel ca şi oamenii ce ţi-l dăruiesc...

Uită de dezamăgiri, de certuri, de minciuni! Iubeşte şi Iubeşte-te! 
Nu te mai gândi atît de mult, nu analiza nimicuri, nu te pierde în banalităţi. Salvează-te!

Descoperă-te! Schimbă-te!  Învaţă să iubeşti şi să preţueşti timpul!